Cum sa aratati minunat in ziua nuntii voastre

 

Cum sa aratati minunat in ziua nuntii voastre

 

A arata minunat in ziua nuntii se traduce prin a fi radiante, relaxate si pregatite sa incepeti o noua existenta cu persoana pe care ati ales-o sa va fie alaturi toata viata. Parul, unghiile, machiajul, rochia – si felul in care aratati in acea rochie – sunt toate definitorii avand in vedere ca pozele din aceasta zi vor ramane marturie toata viata si ca toata lumea va fi cu ochii pe voi. Doar sunteti actritele principale ale zilei! Iata cateva sfaturi care va vor ajuta sa luati Oscarul la sectiunea Mireasa Anului:

  • Rochia este unul dintre cele mai importante elemente din planurile voastre de nunta, asa ca trebuie sa fiti sigure ca aveti destul timp sa alegeti exact ce vi se potriveste voua si nu prietenei, mamei sau orcarei alte persoane care va insoteste la achizitionarea ei. Pentru ziua nuntii voastre, veti dori o rochie in care sa puteti merge, sta si dansa dupa voie, fara sa fiti jenate de o croiala neinspirata care sa va cauzeze disconfort. Asigurati-va ca aveti destul timp la dispozitie in cazul in care doriti o rochie la comanda pentru ca aceasta necesita cateva  sedinte de proba si ajustari.
  • Nu este nevoie sa va “accesorizati” rochia cu o coafura extravaganta sau cu o culoare a parului care sa eclipseze tot outfit-ul. Mai bine mai simplu si clasic, dar nu uitati, intotdeauna cu o proba de machiaj si coafura inainte de ziua nuntii.
  • Manichiura trebuie facuta la un salon profesional, dar nu cu foarte mult timp inaintea nuntii. Astfel, reduceti la minim sansele ca unghiile sa se rupa sau ca oja sa sara. Aveti deosebita grija ca unghiile sa arate excelent, perfect finisate si aranjate pentru ca vor fi un punct important de interes la nunta, cand veti arata prietenilor si rudelor verigheta si veti face fotografii.
  • Nu incercati sa va transformati intr-o persoana total diferita printr-un machiaj dramatic al ochilor sau cu un ruj tipator. Incercati sa aratati cat mai real si cat mai natural, punandu-va in valoare trasaturile.
  • Cumparati un mascara nou pentru ca ochii sa arate limpezi dar nu incercati branduri noi daca aveti ochii sensibili.
  • Noaptea dinaintea nuntii nu este cel mai bun moment pentru petreceri. Mai bine culcati-va devreme si dormiti cel putin opt ore, pentru a arata odihnite in ziua nuntii. Deci fara alcool sau ore tarzii, pentru ca nu aveti nevoie de mahmureala, dureri de cap si ochi rosii in probabil cea mai importanta zi din viata voastra. 
  • Nu va stresati peste masura inaintea nuntii. In cazul in care nu va puteti odihni sau aveti fluturasi in stomac care nu vor sa doarma, faceti o plimbare in aer curat, beti un ceai cald cu miere sau lapte sau faceti o baie fierbinte in care sa turnati catva picaturi de ulei de levantica. Orice solutie ati alege, nu uitati sa vizualizati cat de bine va veti simti in ziua nuntii si cat de reusita va fi nunta.

Cu aceste sfaturi, sunt sigura ca veti arata mai mult decat excelent in ziua nuntii. Relaxati-va si zambiti, sunteti minunate!

 

Alexandra – Wedding Planner http://www.moments.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s